Încă de mici ne dorim să fim oameni mari. Suntem formați copiind ceea ce oamenii mari ne arată, preluăm valorile și comportamentele cu care intrăm în contact și tindem să-i credem pe cei mari și să le copiem acțiunile chiar dacă uneori acestea ni se pot părea prea complicate. În mintea noastră, atunci când suntem copii, acțiunile oamenilor mari par să aibă un sens chiar dacă noi nu-l putem înțelege. Deși copierea comportamentului adult atunci când suntem copii se produce prin joc, tindem mereu să ne asumăm roluri care implică responsabilitate. Spre exemplu, mulți copii se joacă atunci când sunt mici “de-a doctorul” responsabilitatea lor fiind să aibă grijă de oameni.

Adolescența

Adevărata dorință de a fi mari se manifestă însă în adolescență, atunci când ne aflăm într-o etapă a negației tuturor valorilor altădată acceptate, etapă în care încercăm prin mai toate mijloacele să pliem valorile și comportamentele învățate până atunci pe structura individuală proprie; eliminăm sau adaptăm tot ceea ce am învățat încercând să ne creăm propria personalitate. Această încercare de a fi noi o înșine o manifestăm prin încercarea de a reduce relațiile cu părinții și de a ne baza mai mult pe sfaturile celor de vârsta noastră.În refuzul de a ne mai asculta părinții se manifestă, de fapt, dorința de a decide singuri pentru noi. Elementul pe care tinerii îl omit de multe ori din această ecuație este însă responsabilitatea pentru acțiunile lor. Dorința de a lua singuri decizii rămâne, de fapt, doar o altă manifestare excentrică în încercarea de a-și câștiga independența. În realitate, preferă ca părinții să rămână responsabili pentru ceea ce fac, apelează la ei atunci când se ivesc probleme și continuă să fie susținuți financiar de părinți. Deși vor ca deciziile să le aparțină, responsabilitățile le rămân, ca de obicei, părinților.

Schimbarea

Schimbarea poate interveni subit atunci când suntem siguri că putem lua decizia de a fi cu adevărat independenți. Pentru a fi siguri însă este nevoie să știm să fim responsabili pentru ceea ce urmează să facem. Așadar, primul pas este acela de a analiza circumstanțele acestei prime decizii. Al doilea pas este separarea de căldura căminului și siguranța pe care părinții ne-o oferă mereu și luarea vieții noastre în mâini proprii. Acest tip de decizie radicală nu poate fi luat însă oricum. În realitate, ajungem să analizăm această situație doar în condițiile în care suntem siguri că încercarea nu va fi un eșec. Cum ajungem însă să ne cunoaștem capacitățile și să știm că ne putem asuma deciziile viitoare?

Devenirea

A fi adult nu este sinonim cu a avea o anumită vârstă. Nu putem ști niciodată sigur că deciziile noastre nu vor fi un eșec. Ne maturizăm doar în urma unui proces de experimentare și învățare continuă și fără să ne dăm seama într-o zi vom deveni adulți. Procesul se desfășoară însă cu pași mici și doar atunci când suntem siguri că putem accepta responsabilități în plus. Așadar, transformarea tinerilor în oameni mari implică mai multe elemente. Dacă noi credem însă că a venit vremea să ne maturizăm, putem porni pe drumul devenirii unui om mare. Așadar, trebuie să învățăm să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și pentru propria persoană. A fi responsabili nu înseamnă a ne separa de părinți dacă nu simțim că a venit momentul. Putem începe însă prin a deveni mai responsabili acasă și a prelua din responsabilitățile celor mari. Spre exemplu, putem începe prin a ne face singuri curățenie în cameră. Responsabilitatea implică totodată și încercarea de a analiza obiectiv situații și conflicte, acceptarea greșelilor pe care le facem, asumarea lor și încercarea de a le reface. Trebuie să învățăm să fim organizați și să ne planificăm timpul cât mai eficient – putem începe prin a ne organiza camera și a ne structura activitățile, spre exemplu ierarhizarea temelor pentru școală și a activităților extrașcolare. Un alt element pe care îl implică maturitatea este capacitatea de a lua decizii. Putem începe prin a discuta cu părinții și a ne expune opinia în ceea ce privește parcursul nostru școlar și a ne exprima dorințele cu privire la ceea ne dorim să facem în viitor. Să nu uităm că a fi adult înseamnă a trăi în societate pe cont propriu ceea ce implică și relaționarea cu ceilalți. Pentru a reuși să ne asumăm echilibrul pe care relațiile sociale îl implică și a fi într-adevăr responsabili trebuie să învățăm și să-i respectăm pe ceilalți și să acceptăm diferențele.

A fi mare nu înseamnă a renunța…

A fi mare implică multe responsabilități. Societatea ne învață că pentru a ne integra trebuie să ne uniformizăm într-o oarecare măsură respectând reguli și acceptând standarde. Deși viața de adult ne obligă să fim responsabili și să-i respectăm și acceptăm pe ceilalți, această acceptare nu înseamnă însă renunțarea la noi înșine și la ceea ce ne definește. Diferența pe care o vedem între noi și cei mari atunci când suntem mici este seriozitatea adulților. Adulții se dedau regulilor și încetul cu încetul încep să se gândească numai la consecințele negative ale acțiunilor lor, tind să ia în calcul doar responsabilitățile, să analizeze mereu și să acționeze mai puțin nemaiavând curajul să riște. Viața de adult nu trebuie să implice uniformizarea, seriozitatea sub forma renunțării la sine. Menținându-ne respectul pentru ceilalți și responsabilitatea pentru noi înșine putem să riscăm în continuare, să visăm și să acționăm pentru a ne îndeplini dorințele. Doar astfel putem șă creștem continuu, să experimentăm și să ne perfecționăm și să devenim mai buni. A fi mari nu înseamnă a renunța la copiii din noi, ci a învăța să ne jucăm în lumea celor mari.