3 motive pentru care copiez, 10 motive pentru care învăț

Junior_Jobs_3_motive_pentru_care_copiez

Cu toții știm cum este să fii elev și să fii asaltat de teme, proiecte și teste din toate părțile. De asemenea, nu toate materiile sunt la fel de interesante sau de ușor de înțeles. Întrebarea este la ce soluție ajung elevii atunci când nu vor să se pregătească pentru o examinare? Copiatul este o opțiune care le vine în minte și care i-ar putea scoate din belele, dar este acesta o soluție pe care ar trebui să o luăm în considerare? Continuarea

Cum învăț să fiu un om mare?

Junior_Jobs_Cum_înv___s__fiu_un_om_mare_1

Încă de mici ne dorim să fim oameni mari. Suntem formați copiind ceea ce oamenii mari ne arată, preluăm valorile și comportamentele cu care intrăm în contact și tindem să-i credem pe cei mari și să le copiem acțiunile chiar dacă uneori acestea ni se pot părea prea complicate. În mintea noastră, atunci când suntem copii, acțiunile oamenilor mari par să aibă un sens chiar dacă noi nu-l putem înțelege. Deși copierea comportamentului adult atunci când suntem copii se produce prin joc, tindem mereu să ne asumăm roluri care implică responsabilitate. Spre exemplu, mulți copii se joacă atunci când sunt mici “de-a doctorul” responsabilitatea lor fiind să aibă grijă de oameni. Continuarea

Cum câștig experiență, fără să fiu angajat?

Junior_Jobs_Cum câ_tig experien__, f_r_ s_ fiu angajat_1

În prezent, lipsa de experiență reprezintă un obstacol major în debutul profesional al celor mai mulți dintre tineri. După o lungă perioadă de asimilat informații pe băncile liceului și ale facultății, te trezești la finele studiilor cu un handicap major, și anume absența activității practice. Astfel, rămâi blocat la un anumit nivel și nimeni nu îți oferă șansa să progresezi. Angajatorii vor oameni cu experiență, oameni care au deja o bază de formare profesională. Continuarea

Nu sunt cool pentru că nu am bani

JJ_uncool

Desi e tristă această frază iar mulți ar zice că nu e așa, de multe ori se întâmplă să fie adevarată. Din păcate asta e societatea în care trăim. Continuarea