Televizor vs. internet

junior_jobs_televizor vs internet3

Două instrumente ce au invadat lumea și au influențat-o din mai multe puncte de vedere. Părerile sunt împărțite, există aspecte bune dar și rele în aceste două instrumente tehnologice, cert este că au influențat viața oamenilor, astăzi influența lor crescând tot mai mult datorită îmbunătățirilor aduse și cercului larg de persoane care le folosesc.

Când au apărut?

Prima transmisie de televiziune a fost realizată de John Logie Baird în anul 1926. Știm cu toții că prima dată televizoarele erau alb-negru, abia în 1959 a fost produs primul televizor color, inovația fiind ale celor de la Toshiba. De atunci până în prezent televizorul a trecut prin foarte multe etape de dezvoltare, astăzi ajungându-se la creații cu adevărat inovatoare. Dacă la început numai persoanele cu un anumit statut social își permiteau un televizor, în ziua de azi în majoritatea locuințelor se află cel puțin unul.
Internetul a apărut în anul 1965 când Agenția pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare – a Ministerului Apărării a creat prima rețea de calculatoare interconectate sub numele de ARPA.net, rețeaua care o folosim noi acum fiind derivată din aceasta.

Televizorul sau internetul?

junior_jobs_televizor vs internet 2

Personal eu nu folosesc televizorul aproape deloc, însă internetul îmi este foarte util în găsirea unor informații ce le găsesc la un click distanță și pentru comunicarea cu cei dragi. Trebuie să recunoaștem că pe internet găsim aproape orice dorim.
De-a lungul timpului am învățat că există în orice avantaje și dezavantaje, și de obicei aleg să fac un lucru doar dacă avantajele depășesc dezavantajele.

Utile și totuși…

Aceste două instrumente au fost create pentru divertisment, pentru comunicare, informarea publicului, dar și pentru manipularea maselor. Nu sunt împotriva celor două sunt împotriva folosirii lor într-un scop care este distructiv și nicidecum constructiv, sunt împotriva manipulării prin fel și fel de mijloace precum emisiuni pe care le poate viziona oricine și prin oricine mă refer la copiii care încă nu disting binele și răul iar o foarte mare parte dintre aceste programe adaugă imoralitatea, violența și obieciuri nesănătoase în viața lor.

Nelipsitul televizor…

Eu nu mă uit, în general, la televizor tocmai din aceste motive, nu există aproape nimic pentru dezvoltarea personală, decât două, trei programe precum Discovery Channel, Animal Planet sau orice alt program de cultură. În rest putem viziona doar mizeriile din societate și din lume pe care poate dacă nu le-am știi am fi mai fericiți. Observ în jurul meu cât de mult a decăzut societatea, nu e nevoie să mă uit la știri sau la emisiuni unde se promovează imoralitatea, care să recunoaștem nu ajută pe nimeni. Desigur, fiecare alege ce vrea în viață, dar părinții ar trebui să se gândească de două ori înainte de a lăsa un copil să se uite la un program cu caracter obscen sau violent, și de asemenea mamele ar trebui să mai lase pentru o clipă telenovela preferată sau tații meciurile sportive, pentru a nu uita să ofere mai mult timp copiilor lor.

Internetul

Mă trezesc și unul din primele lucruri pe care le fac dupa ce îmi pregătesc micul dejun este să pornesc calculatorul, pură obișnuință pe care sunt sigură că majoritatea o avem. De ce fac asta? Câteodată nu știu, aștept un mesaj din partea celor dragi, încerc să fac ceva să nu mă plictisesc. De cele mai multe ori m-am gândit că folosesc internetul ca un mod anti-plictiseală, dar în interiorul meu există o durere imensă că încet, încet poate voi uita de lucrurile care de obicei mă scoteau din rutină: cititul, desenatul, drumețiile. Ceea ce am realizat este că orice aș face pe internet, în afară de convorbirile cu cei dragi sau de informațiile pe care le caut pentru dezvoltarea personală, mă plictisesc.
Internetul este bun, când este folosit în scopuri bune, dar nu pentru a împărți viruși, materiale ce nu ar trebui permise pe internet, doarece părinții nu au grijă de odrasle iar acestea din curiozitate le accesează și li se impregnează în creier tot felul de lucruri care au rolul de a face ca dezvoltarea personală să stagneze.

Ce facem cu ele?

Folosește-te de ele, dar învață să faci diferența între ceva cu adevărat util și ceva care nu ajută decât la degradarea personalității tale. Nu uita că televiziunea și internetul sunt instrumente folosite foarte intens pentru manipularea maselor în scopuri mârșave.
În final te sfătuiesc pe tine, cel care citești să alegi ceea ce vrei să știi și ceea ce vrei să fii, dar să nu uiți că nu toate lucrurile sunt utile și că există mai multe moduri de a petrece timpul liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *