Hobby și carieră. De ce nu ambele?

Hobby? Carieră? De ce nu ambele?

Junior_Jobs_Hobby Cariera De ce nu ambele_4

Se tot vehiculează de la o vreme, acum că am început și noi românii să ne emancipăm, că dacă faci ce îți place nu vei lucra nicio zi din viața ta. Și atunci de ce nu am putea să facem cu toții asta? Continuarea

Dorește-ți mai mult decât bani

Junior_Jobs1

Omul a fost adesea catalogat ca un “homo faber”, capabil să producă unelte și să le varieze la nesfârșit în scopul satisfacerii nevoilor sale care se schimbă. Societatea, la rândul ei, ne învață ce trebuie să avem pentru a putea fi fericiți. Cu alte cuvinte, societatea a transformat bunurile, mai precis banii, din mijloace către fericire în chiar fericirea. Continuarea

Cum faci selecția surselor tale de informare?

Junior_Jobs_Surse de informare_ 1

Informația este una dintre cele mai puternice arme, unul dintre cele mai râvnite lucruri în prezent, fără de care nivelul de trai ar fi cu mult mai scazut, întrucât toate descoperirile științifice se bazează pe date precise. Din fericire, trăim în secolul 21, iar informația circulă neîncetat, cu viteza gândului. Așadar, te-ai putea întreba ce ne oprește să o accesăm. Continuarea

De ce să fiu voluntar?

Ce este un voluntar?

volunteer1

Dacă ar fi să ne luăm după definiția dată în dicționarul explicativ, voluntarul este omul care face ceva de bunăvoie. Din punctul meu de vedere, un voluntar reprezintă mai mult decât bunăvoință. Voluntarul este cel care este într-o permanentă luptă pentru societatea în care trăiește, dorind să lase ceva pozitiv în urma sa. Continuarea

Cum mă îmbrac la un interviu?

De ce contează felul în care ne îmbrăcăm?

Junior_Jobs_Cum m_ îmbrac la un interviu_2

Pentru că este un mijloc de comunicare non-verbală. Îmbrăcămintea comunică, de cele mai multe ori, informații referitoare la personalitatea unui individ, precum și la statutul social ori la grupul din care acesta face parte. Stilul vestimentar este un element important din categoria factorilor care influențează prima impresie, iar in cadrul unui interviu acest prim contact este decisiv pentru viitorul tău. Prin urmare, trebuie să îți alegi cu mare atenție ținuta vestimentară înainte de interviu. Continuarea