Cele mai căutate domenii în 2013

Fie că acum începi să cauți ori te reorientezi spre o nouă carieră, am pregătit pentru tine o listă cu domeniile cele mai căutate în 2013.

Am căutat „de-a lungul și de-a latul” internetului cu ajutorul motoarelor de căutare ca să dau de cele mai complete informații. Am găsit studii care analizau ce domenii de studiu căutau studenții înainte de aplicare, am găsit cele mai căutate joburi, dar și cele mai bine plătite (toate pentru anul 2013) și le-am adunat într-o „compilație”, special pentru voi.

IT

Nu cred că este o surpriză pentru nimeni că domeniul IT este primul în lista aceasta. Este, în fond, unul din lucrurile ce „mișcă” lumea de astăzi, iar anii ce urmează nu par a aduce vreo schimbare în acest domeniu. Programatori, analiști, dezvoltatori, lista de profesii poate continua la nesfârșit, la fel ca și oportunitățile ce se prezintă în acest domeniu…

Dacă nu mă credeți, dați o simplă căutare pe orice site de joburi din țară sau din străinătate, ca să vă convingeți!

Salariu de debut: aprox. 600 euro.

Financiar

Domeniul financiar începe să își revină după mai mulți ani în care a suferit datorită crizei financiare, așadar contabilii, auditorii financiari au perspective frumoase în acest an. Tot pe partea legată de bani (deși nu chiar în sfera financiară), mai precis în vânzări, se vor observa noi cereri pe piața muncii, iar cei ce vor răspunde acestor chemări vor fi foarte bine răsplătiți.

Salariu de debut: aprox. 400-600 euro.

Medical

Odată cu plecarea din țară a multor cadre medicale românești s-au eliberat multe posturi, atât în spitale cât și în clinicile private care, își răsplătesc generos medicii și asistentele. În domeniul medical cei mai bine răsplătiți financiar sunt anesteziștii și chirurgii, dar posturi vacante se găsesc în toate ramurile și sub-ramurile sistemului medical.

Salariu debut medic rezident: aprox. 1000 RON

Salariu debut asistent medical: aprox. 800-900 RON.

Acestea sunt salarii orientative, care cresc odată cu experiența.

Pentru medicul rezident acest salariu este cel pentru anul I de rezidențiat (pentru mai multe informații despre profesia de medic și etapele parcurse de la student la medicină la medic primar consultați articolul: http://juniorjobs.ro/blog/2013/01/profesia-de-medic/)

Inginerie

Da, știu, e puțin cam vast ca și domeniu, însă nu intenționez să pun granițe deloc, pentru că ingineria e un lucru serios și, în general, interacționăm în fiecare zi cu cel puțin un obiect ori structură care e opera unui inginer. Inginerii buni trebuie să fie parțial oameni de știință și vizionari în domeniul lor.

Salariu debut: aprox. 400 euro.

Marketing

Odată cu avalanșa de produse și servicii, dar și cu revenirea din criza economică, un alt domeniu începe să prindă și mai multă viață: marketingul. Promovarea produselor și serviciilor nu se va opri niciodată așadar nici acest domeniu nu va da semne de oprire prea curând (niciodată, dacă e după mine).

Salariu debut: aprox. 300 euro.

Surse articol:

2 thoughts on “Cele mai căutate domenii în 2013

  1. Buna,

    Incerc sa-mi gasesc un loc de munca si nu reusesc pentru ca nu am experienta relevanta, abia mi-am terminat studiile. Desi aplic la multe firme, reusesc sa stabilesc interviuri putine. Vad ca trece timpul si vreau neaparat sa fac ceva ca sa dobandesc experienta si mai ales sa invat ceva care sa-mi foloseasca in viitor. Pot lucra cu norma intreaga fara sa fiu platita o perioada (mai multe luni) si vreau sa fac o scrisoare de motivatie in care sa spun asta dar nu stiu cum. Sa scriu voluntariat, internship, colaborare neremunerata???
    Din postarile pe care le-am citit am observat ca aveti abilitati bune de comunicare, va exprimati frumos, motiv pentru care va rog sa ma sfatuiti ce termen -din enumerati anterior sau sinonim cu ei- sa folosesc si, mai ales, cum as putea formula o fraza din care sa reiasa cele de mai sus.

    Va multumesc anticipat.

    • Salut, Maria!
      Iti multumim pentru comentariul tau. Nelamurirea si problema ta o au destul de multi tineri. Tocmai asta incercam sa construim si sa le oferim prin Junior Jobs. Si pentru ca este un subiect important, in perioada urmatoare o sa scriem un articol special in aceasta directie.

      Dar, ca sa iti raspund pe scurt, de cele mai multe ori e bine sa ai un contact direct cu firma cu care vrei sa colaborezi. Nu exista o formulare standard pentru ce iti doresti tu. Din pacate in momentul de fata exista putini angajatori dispusi sa ofere o sansa de angajare tinerilor fara experienta, chiar si neplatita. Desi la suprafata pare ca un asemenea angajator nu investeste un salariu, exista o investitie de timp pe care el trebuie sa si-o asume. Din punctul nostru de vedere, colaborarile de acest gen au loc mai ales in cazul in care angajatorii au incredere in persoanele pe care le recruteaza. Si de aceea e important contactul direct si sa fii convingatoare, chiar si la acele putine interviuri la care reusesti sa ajungi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *